duminică, 6 aprilie 2008

Nu accept add de la gay, lesbi şi sexuali !

Băi, cum naiba?! Am dat astăzi peste un site de tipul comunitate online, în cadrul căruia îţi faci un cont care conţine o fotografie, o scurtă descriere şi id-ul de Yahoo Messenger.
Nimic interesant până aici, însă unele conturi m-au şocat, iar vreo două m-au oripilat… M-am uitat la vreo 300 de conturi de fete, multe minore, dar mi-au atras atenţia cele cu vârsta mai mică de 13-14 ani. Nu o să insist asupra subiectului, fiindcă îmi cam produce greaţă, dar am întâlnit multe descrieri ale acestor fete sub-minore, în care acestea se descriau ca fiind “sexy”… Haideţi să fim serioşi, cât de sexy poate fi o fetiţă căreia nici sânii nu i-au crescut cum trebuie ?! Dar mai gravă este pervertirea psihică. Alta zice că îi plac băieţii „jmecheri”, şi are 12 ani. Alta descrie categorii de băieţi: cei cu care a fost, cei care au părăsit-o, cei pe care i-a părăsit ea, şi vizitatorii profilului…
Gluma-i glumă, dar ar trebui să privim cu mai multă seriozitate acest subiect, au început copilele de 12-13 ani să ajungă bagaboante, şi ştiţi prea bine că nu exagerez. Oricum, “capo di tuti capi” a fost o puştoaică de 10 ani care scrie în descrierea ei că nu acceptă ”add de la gay, lesbi şi sexuali” ! Precoce, precoce, dar nici chiar în halul acesta! Nu zic că ar trebui la vârsta ei să se joace cu păpuşi, nici nu cred în aşa ceva, sunt de formaţie freudiană, consider că instinctele sexuale se nasc odată cu naşterea individului, dar exemplul de mai sus ilustrează o pervertire şi o dezinformare crasă.
Trag un mare semnal de alarmă, copiii ăştia sunt carne de tun pentru persoanele răuvoitoare. Ne mai mirăm de ce vârsta primului contact sexual a scăzut dramatic, de ce maternităţile sunt pline de mame minore, de ce un număr atât de mare de copii sunt agresaţi verbal, fizic, sexual şi nu numai… Păi cum dracu’, dacă părinţii le dau acces liber la Internet copiilor lor, dacă sistemele de protecţie împotriva pornografiei sunt total neglijate iar copiii nu sunt deloc supravegheaţi, dacă mass-media varsă zilnic tone de pornografie şi violenţă. Şi nu îmi bat gura degeaba, am citit şi comentariile la profiluri, şi ilustrează exact ideea mea, comentarii de genul „Păpuşă, îmi placi, ce-ar fi să îmi dai add la … şi să ne cunoaştem mai bine?”. Şi nenorocitul, major şi cu drepturi depline, se adresează unei minore care va avea buletin peste 2-3 ani…
Cazuri cutremurătoare de copii violaţi, ucişi mai trezesc oleacă la realitate societatea asta haotică, şi atunci toate vorbele de blamare cad asupra agresorului. Într-adevăr, nu există circumstanţe atenuante pentru asemenea brute, însă la fel de vinovaţi sunt părinţii, educatorii şi alte persoane implicate în dezvoltarea fetelor.
Nu sunt împotriva relaţiei de iubire (asta excluzând prin definiţie relaţiile sexuale!) dintre un băiat şi o fată de vârste apropiate, când amândoi au sub 14 ani; aceste relaţii sunt benefice pentru dezvoltarea celor doi copii. Însă când o fată de 12-13 ani este abordată de un individ care are peste 20 de ani, nu mi se pare deloc benefic pentru nici una din părţile implicate.
E de înţeles că dezvoltarea copiilor care trec de vârsta de 14 ani e mai greu de controlat, dar nici măcar până la 14 nu pot fi controlaţi, struniţi, temperaţi?

Subiectul rămâne deschis şi vă rog să faceţi comentarii cât mai avizate şi cât mai sincere în legătură cu acest subiect „fierbinte” al României anului 2008.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Eu cred ca ai dat peste un site de matrimoniale :P cat despre ce vorbesti tu aici este adevarat dar nu poate opri nimeni acest lucru. Copiii, de mici sunt crescuti asa, asta vad la persoanele mai mari (sau chiar in familie) si procedeaza si ei asemenea.
Unele persoane chiar isi merita soarta, altele nu, oricum din greseli inveti si am observat ca oamenii invata din greselile proprii nu cele ale altora.

Anonim spunea...

Da ai foarte mare dreptate ... Cunosc o astfel de relatie intre o fetita de 15 ani si un baiat de 23 ... Omul asta poate sa faca si puscarie daca il denunta cineva .. asta e .. e societatea zilelor noastre

Anonim spunea...

Complet adevarat. Super-bine scris articolul.

Anonymous spunea...

"Societatea zilelor noastre" ?
Credeti ca era altfel vreodata sau ca va fi altfel in viitor?

Fiti seriosi..

A.Faith spunea...

problema e veche, doar că ştii tu: libertatea de exprimare pe internet nu e îngrădită de nicio lege. aşa că, în afară de luarea de atitudine, nu rămâne nimic altceva de făcut.

Dacian spunea...

Expunerea la imagini sexuale inca de mici, prezenta erotismului in mai toate emisiunile de divertisment, promovarea sexualitatii si a pornografiei ca ceva bun si necesar, furnizarea de modele gresite pentru succes in viata in reality-show-uri cu persoane controversate, toate astea iti suna cunoscut? daca se coboara varsta de la care se incepe viata sexuala, asta e din cauza, cred eu, ca se stimuleaza prea mult apetitul tinerilor pentru nou. iar adultii insuficient de maturi vor incerca sa profite de asta, in primul rand ca tot acest mecanism e gandit de adulti. Urmarile sunt clare si firesti pentru ca e o lipsa comuna de responsabilitate. situatia nu poate fi schimbata, doar remediata, prin campanii de educatie sexuala. Pare cel mai des ceva rusinos si tabu, dar nu suficient de "pacatos" pentru a nu fi practicat inca de la varste fragede.

K.ro spunea...

sunt dusi cu pluta copiii din ziua de azi ..ce sa mai zic.eram la o tipa de clasa a 7-a sa ii bag windows ul..si era cu o prietena si barfeau cum una si-a tras-o cu 4 insi :| tipa tot vecina cu mine , clasa a 8-a