Colţul de Psihologie Socială (2)Scurtă lecţie de viaţă

1. Niciodată să nu subestimaţi efectul unei acţiuni, al unui gest sau al unui cuvânt!
2. Concentraţi-vă şi încercaţi să realizaţi lucruri bune, nu mari. Calitatea este mult mai importantă decât cantitatea.
3. Încercaţi să deveniţi un exemplu demn de urmat pentru ceilalţi!
4. Păziţi-vă de încurcături prea mari. Ele vă împiedică să realizaţi ceea ce v-aţi dorit şi vă întârzie planurile.
5. Priviţi-i pe ceilalţi în ochi, indiferent de situaţie şi de natura discuţiilor pe care le aveţi cu ei.
6. Nu renunţaţi la planurile pe care le aveţi, nici la vise, chiar dacă uneori se pare că nu mai aveţi nici o şansă. Minuni se întâmplă zilnic.
7. Să nu regretaţi niciodată ceea ce aţi făcut, ci mai curând ceea ce nu aţi reuşit să faceţi.
8. Uimiţi-i pe ceilalţi cu energia şi optimismul dumneavoastră.
9. Nu spulberaţi vreodată speranţa celor din jur. Este posibil ca speranţa să fie singurul lucru pe care îl au.
10. Nu subestimaţi niciodată puterea de a vă schimba. Să nu credeţi niciodată că acest lucru nu este posibil.
11. Nu pierdeţi timpul şi nu ezitaţi să spuneţi celor dragi cât de mult îi iubiţi.
12. Evaluaţi-vă după propriile dumneavoastră standarde şi nu după ale celorlalţi.
13. Luaţi singuri deciziile importante. Ceilalţi vă pot ajuta, dar nu pot decide în locul dumneavoastră.
14. Nu vă entuziasmaţi prea tare atunci când aveţi succes, dar nici nu vă cereţi scuze pentru asta.
15. Nu vă fie frică să spuneţi „nu ştiu” sau să recunoaşteţi deschis „am greşit”.

Colţul de Psihologie Socială (1) Care este valoarea noastră?

Stima de Sine în procesul comunicării

Stima de Sine este un concept psihologic care este strâns legat de capacitatea noastră de a ne recepta şi evalua corect valoarea.

Reguli:
1) Ne putem estima propria valoare, numai comparându-ne cu cei din jurul nostru.
2) Pentru a afla măsura valorii noastre trebuie să cunoaştem aprecierile şi referinţele celorlalţi despre noi.
3) Întotdeauna primim aceste aprecieri în procesul comunicării.
4) Atât timp cât considerăm că în mesajul partenerului de discuţie se ascunde o părere pozitivă, ne concentrăm asupra mesajului în sine. Dacă bănuim că vom afla o părere negativă, ne concentrăm mai mult asupra partenerului de discuţie, decât asupra mesajului propriu-zis.
5) Întotdeauna când sentimentul stimei de sine este lezat, are de suferit comunicarea. Deci a comunica eficient înseamnă a respecta sentimentul stimei de sine al celuilalt.
6) A comunica eficient înseamnă a nu desconsidera trebuinţele celorlalţi.
7) A comunica eficient înseamnă a-l motiva corect pe interlocutorul nostru.
8) A comunica eficient înseamnă a nu răspunde la reacţiile de apărare ale interlocutorului cu propriile reacţii de apărare.
9) Adoptând o atitudine binevoitoare, permisivă, îl ajutăm pe interlocutor să-şi amelioreze sau să-şi conserve sentimentul stimei de sine periclitat sau nu, situaţie care face posibilă continuarea comunicării.
10) Cu cât există mai mult balast, cu atât comunicarea devine mai greoaie.

Moare câte puţin...

Acest text îmi aduce aminte cât de idiot sunt în clipele de tristeţe şi deprimare, mă face să văd că faţa cea importantă a vieţii este cea bună şi frumoasă...

Moare câte puţin
cel ce se transformă în sclavul obişnuinţei, cel ce nu călătoreşte, cel ce nu citeşte, cel ce nu ştie să asculte muzica…
Cel ce nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin
cel ce evită pasiunea, cel ce îşi distruge dragostea, cel ce nu se lasă ajutat...
Cel ce evită emoţiile ce învaţă ochii să strălucească, oftatul să surâdă şi sufletul să vibreze.

Moare câte puţin
cel ce nu îşi schimbă existenţa, cel ce nu vrea să construiască ceva nou, cel ce nu vorbeşte cu oamenii pe care nu îi cunoaşte…
Cel ce îşi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia ce nu se mai opreşte,
cel ce abandonează un proiect înainte de a-l fi început, cel ce nu întreabă de frică să nu se facă de râs,cel ce nu răspunde chiar dacă are un răspuns.

Moare câte puţin
cel ce nu riscă certitudinea pentru incertitudine pentru a-şi îndeplini un vis…

Moare câte puţin
cel ce evită moartea câte puţin doar amintindu-şi întotdeauna că „a fi viu” cere un efort mai mare decât simplul fapt de a respira.

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare!
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul!
Dacă va fi să plângi, plângi de bucurie!
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale!
Dacă va fi să furi, fură o sărutare!
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica!
Dacă va fi să simţi foame, simte foamea de iubire!

Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi!
Totul depinde de tine!!!

după un text de Pablo Neruda

Literatura de băşcălie (3)

Vraciul cui o fi

Tare bine e la şcoală… În pauze ieşim în curte, ne plimbăm prin şcoală, la ore ne înţelegem perfect cu profesorii, lecţii uşoare…

Hm… e greu de tot să îţi imaginezi aşa ceva. Doar o minte bolnavă ar putea crede acestea…
Băşcăleala continuă… Se mai agravează, se mai ameliorează… Dar important este că are continuitate.

Pentru prima dată am văzut ceva dinamic la ora de Română: profesoara a luat cartea pe care o citea Mărguţă în oră, „Romeo şi Julieta” de Shakespeare, şi a trântit-o de altă bancă. Prea violent! Uite că şi ora de Română poate fi dinamică, dar într-un sens negativ prin excelenţă.
În ce condiţii de stres pot scrie… parcă aş copia la matematică, aşa mă simt… Naşpa senzaţie mă furnică în spate, mă dor ochii, mă dor braţele ce acoperă lecţia ce lipseşte. Prea tare să nu scrii nimic la ora de Română când se predă…

Of! Ce durere de cap! Profesoara se tot plimbă prin clasă, determinându-mă să ascund „adevărul”. Acum observ cu câtă atenţie participă unii la oră… Mărguţă se scobeşte în nas, Bogi se scarpină, Alexandra butonează telefonul lui Serge. Oare câţi kilometri parcurge profesoara într-o zi de lucru plină? Acum dă în marşarier… :O Mă, eu am de obiectat că nu are sacou. Noi de ce suntem obligaţi să purtăm? Că oricum nu o facem…

Gata o oră! Prea tâmpit timp pierdut degeaba cu o atletă tristă…

P.S. Cronica unei ore de Română, iunie 2006.

Literatura de băşcălie (2)

Tezele (Viaţa ca ceva care este ca cacaoa)

Urăăă! Ne-a adus tezele!
Eu mă bucur, dar stai să văd ce note se iau prin clasă...
Hai, mă, că se iau note faine...
Oa-ha-ha! Cică Bogdan are 5 points from 10.
Aplauze! Iuly are 9.
Hm... Tezele nu prea sunt poetice... Nu prea ai ce să scrii despre ele...

Ia uite! Mărguţă se ceartă cu profa de Română pentru notă. „Tocilar!” zice Ana. Se discută aprins pe marginea lucrărilor. Argumente, contraziceri. Sergiu a luat 9. Super! Avea nevoie de o notă bună.

Hazoasă treabă! Majoritatea tezelor sună a analize literare savante.

Să facem linişte... Ana vrea să fie ascultată... din Moromete... barim de-ar fi cel din trupă...
Alexandra şi Mirela îmi ştuduiesc cu atenţie lucrarea... 9,50... mă lasă rece, deoarece nu prea are valoare pentru mine nota asta... să fi fost la un obiect care conta pentru sufleţelul meu aş fi sărit în... sus, de bucurie! Dar mai mult ca nota contează părerea. Dacă profa crede că sunt un xerox de idei, I don’t give a fuck! Oricum, mă interesează doar ce crede diriga, şi mă doare mult nepăsarea ei...

Teza mea e pasată de la unul la altul prin clasă. Ma mir şi eu ca idiotu’ de propria-mi teză ca să fac oleacă de show... dar vremea asta de afară mă scoate spiritual afară din clasă.

Bla-bla-bla-ul ăsta de Română, Mâra, Moroşmeţul, Viaţa la rurală, mă seacă de liniştea pe care tot încerc să mi-o impun. Băşcăleala ca mod de trai îmi face plăcere, însă nu mi-o şi aduce.
Aceeaşi poiană a lui Iocan, acum, la ora 12:32. Oare de ce folos ne putem împărtăşi participând la asemenea discuţii sterile? Aş milita pentru libertatea de a-ţi face după bunul simţ cultura literară, dacă nu aş şti că doar obligat înveţi, indiferent de vârstă. Iar obligaţia poate fi şi spirituală, privită ca o nevoie de cunoaştere.

Tocmai acum Sergiu citeşte ultimele două paragrafe din geniala mea lucrare şi râde citind următoarele: „De ce râzi?”.

Iarăşi din nou i-a tăiat profa maiul lui Ana. Moromete e altul în viziunea ei ;)

Poate dacă aveam şi eu telefon cu ecran color, aceste rânduri nu ar mai fi existat.
Uite, aş putea să scriu atâtea lucruri care să pornească certuri şi supărări... Mă întreb cum ar fi dacă aş face-o... Dulce autodistrugere...

Flash ori doarme, ori meditează? Ei, aş! Nicidecum, variantele sunt: ori programează, else e defect... Oare ce e mai grav: moartea gândirii sau gândirea morţii?

„ FORTZA RAPID ! ” scrie Alina şi mâzgăleşte Iuly.
Vlad a terminat de copiat lecţiile la Geografie.

Începe predarea... Ultimul berevoi...

P.S. Cronica unei ore de Română, mai 2006.

Literatura de băşcălie (1)

„Alege modalitatea să caracterizezi şi care sunt trăsăturile”

Mirela a fost ascultată destul de mult timp şi a luat 7... Acuma s-a luat de Dominte şi îl cam pune în dificultate. „Moromete este capul familiei...” Ştii că are dreptate? O, da! A rămas cu dată şi şi-a făcut şi tema. Următorul condamnat! Rumoare în clasă. Silviu dă din cap pe ritmul muzicii, Alina citeşte „Şatra” de Zaharia Stancu, Iuly îşi înfrumuseţează grafitti-ul cu Steaua, de pe banca asta greţoasă.

Ce tare! Acum e ascultat şi Flash. La fel de comic ca întotdeauna. Imprecaţia lui Silviu a fost auzită de toată clasă, dar numai eu am râs.

Acuma se leagă de poiana lui Iocan. Flash e varză. Ionuţ vrea să dea un citat. Iuly ascultă „Surender” de la Activ. Mă uit la fete şi nu mă gândesc la nimic. Hm... viaţa ca un spectacol... Elevul de servici ne mai ocupă 3 minute din oră, notând absenţii. A plecat... Acuma Silviu dă din mâini şi fredonează. Ce tare!!! Mai destinde atmosfera... este 10:28.

Vine şi durerea notelor. Scandal mare cu notele astea... Le şi negociem...
În afară de cel ascultat, acum Ionuţ, mai nimeni nu e la oră cu mintea. E destul de linişte... Ciudat! De fapt, e normal, lipsesc dinamii... mai ales unul...

Mamă, ce oră plictisitoare mi-am ales să descriu... Îmi dau lacrimile de somn...
Penalizare!!! Silviu a fost întors la bancă!!! Chiar dacă „e urât să faci aşa ceva”, profa a făcut. Mai vrea să ne dea test ora viitoare!!! Să-mi bag pula, dar noi chiar dăm enşpe teste pe săptămână?! Nu de alta, dar nici eu nu mi-am învăţat şi nu vreau să îmi fut media de sanchi.

Să îmi dau palme!!! A venit subdirectoarea să ne verifice de sacouri... În 5 secunde, s-a făcut albastră clasa, cu câteva excepţii, însă nu a fost nimeni luat în vizor în mod deosebit. Ne-am pus şi ecusoanele... tâmpite marionete am devenit.
La o secundă după ce a plecat inspectoarea, s-a decolorat clasa...;)

Nicolae Iorga... Aaaa, cu poiana lui Iocan! Nu`ş ce treabă are Moromete cu Iorga, dar Vlad nu are treabă cu Moromete. Noroc de logoree, că asta te poate scăpa de note gheboase, adică tâmpite! Spion a dat drumul la casetofon; are banda bună, dar, mă scarpin şi mă întreb ce face când i se rupe... banda, bineînţeles!

Bag bigiorul, ceasurile îs 10:46, încă 4 minute şi vine pauza mare. Dar dacă dăm test după asta, serio că va fi naşpa.

Bă, da` ce linişte! Deci trebuie să ne placă să învăţăm Vasile Voiculescu, că la Moromete, profa zice suntem vărzărete.

Alexandru Dominte şi Vlad au fost decoraţi post-mortemul ăsta de oră.

P.S. Cronica unei ore de Română, 19 mai 2006. A treia oră.

Literatura de băşcălie

Această literatură de băşcălie reprezintă pentru mine modalitatea de a mă revolta împotriva unei realităţi foarte anoste şi banale, mijlocul prin care scot din realitate tot ceea ce are ea mai interesant şi mai demn de luat în seamă. Însă lucrurile interesante sunt - cel mai adesea - urâte, pentru că urâţenia îţi zgârie retina mai tare decât frumuseţea. Nu am nicidecum pretenţia că scriu într-adevăr literatură, fie ea şi numai de consum, ci am pretenţia de a îmi exprima, chiar şi necenzurat, părerea despre ceea ce se întâmplă în jurul meu.