„Oamenii sunt deseori atraşi de anumite cauze şi îşi dedică întreaga viaţă unor idei mari datorită persoanelor care întrupează aceste idei.” (Martin Luther King)
Dintre conceptele şi idealurile care mă motivează să păşesc înainte, să trăiesc şi să cer mai mult de la viaţă, am ales respectul ca valoare personală supremă. Respectul reprezintă ceea ce caut oriunde şi ceea ce ofer oricui merită cu adevărat.
Marele psiholog american Abraham Maslow susţine că toate necesităţile umane care stau la baza motivaţiei pot fi organizate într-o ierarhie, începând cu trebuinţele fizice - de aer, apă şi hrană. Apoi urmează alte patru niveluri superioare, ale trebuinţelor psihice - de securitate, dragoste, respect şi autorealizare. În viziunea sa, trebuinţele superioare sunt reale şi fac parte integrantă din natura noastră umană în aceeaşi măsură cu nevoia de hrană. Luând în considerare această perspectivă integratoare a respectului, poate fi justificată importanţa deosebită pe care o atribui acestei valori.
Deşi în general se consideră că motivaţia este variabilă şi temporară, depinzând de educaţie şi de setul de principii morale pe care şi l-a însuşit o persoană în urma experienţelor, afirmaţia următoare a lui Zig Ziglar constituie un puternic contra-argument: „Oamenii spun adesea că motivaţia nu durează. Ei bine, nici duşurile nu durează; de aceea amândouă se recomandă a fi practicate în fiecare zi”. Cu alte cuvinte, această afirmaţie amuzantă sugerează faptul că motivaţia trebuie să fie susţinută în permanenţă.
După o amplă analiză, am ajuns la concluzia că primul pas în acest demers de susţinere îl reprezintă intenţia. În spatele intenţiei stă motivaţia a ceea ce îmi doresc să obţin. Felul cum îţi propui determină ce realizezi. Totul începe cu o dorinţă arzătoare, incandescentă…
Dorinţa de a obţine respectul tuturor celor din jurul meu este un mobil care mă determină să îmi îmbunătăţesc abilităţile personale pentru a realiza lucruri şi fapte deosebite. De asemenea, respectul acordat semenilor construieşte relaţii sociale extrem de benefice pentru dezvoltarea personală şi profesională, atât pentru ei, cât şi pentru mine. Spunând o vorbă de încurajare şi de apreciere pot câştiga un prieten, pot salva o relaţie, pot descoperi potenţialul ascuns al celor ce şi-au pierdut încrederea în sine sau îmi pot îmbunătăţi stilul de viaţă. Reprezintă o modalitate de a gândi, de a vedea în ceilalţi calităţi şi de a le transmite aprecierea pentru ceea ce fac bine. Astfel pot comunica eficient, motivându-i corect pe interlocutorii mei şi determinându-i să aibă încredere în mine.
Prin respect, pot oferi oamenilor putere sufletească, în perspectiva motivării lor, iar ei îmi vor răspunde cu afecţiune sinceră. După cum spunea şi Napoleon Hill, „este perfect adevărat că te poţi dezvolta în mod optim ajutându-i pe alţii să se dezvolte”.
Respectul de sine este de asemenea un factor de susţinere a motivaţiei. Acesta generează o mai mare capacitate de adaptare la mediul extern variabil, fără riscul de a pierde din principiile fundamentale şi valorile de bază, atât de importante pentru succesul pe termen lung.
Însă lipsa acestei valori - sau desconsiderarea ei - poate duce la ceea ce adeseori numim haos. Principalul motiv pentru care această lipsă poate crea dezordine în dezvoltarea personală a unui individ îl reprezintă indiferenţa, un mare hoţ al motivaţiei umane şi chiar un mecanism de sabotare a succesului. Când nu se respectă anumite norme, apare indiferenţa faţă de acestea, aceasta transformându-se în cele din urmă în opoziţie, datorită apariţiei ideilor preconcepute.
Însă aceste aspecte conceptuale - care mă determină să trăiesc sub semnul respectului - derivă din experienţa personală de viaţă. Mai precis, reprezintă expresia integrităţii morale şi a curajului unui bătrân pictor…
L-am întâlnit pe bătrânul pictor Haka într-un cadru care îmi aduce aminte de romanul Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway. Un ilustru anonim care vindea picturi în miniatură, stând pe o bancă, în faţa mării. Poate că şi locul a făcut ca sentimentul respectului să ia amploare în sufletul meu.
Mi-a făcut semn să mă apropii de el şi m-a întrebat dacă vreau să cumpăr o pictură. „Îi pui o ramă şi să vezi ce frumos o să arate. Foarte ieftin, mai ales că am folosit şi materiale de calitate”, mi-a spus el, încercând să mă convingă să cumpăr. Am acceptat, cu gândul că îi fac o favoare. Înfăţişarea sa trăda o sărăcie lucie şi la prima vedere mi-a inspirat milă. Însă faptul care mi-a schimbat total părerea despre el şi, mai târziu, concepţia despre viaţă, a fost inspiraţia de a-l întreba câţi ani are. „Optzeci şi cinci”, mi-a răspuns foarte senin. M-am declarat impresionat de vârsta sa respectabilă. Şi răspunsul său simplu, direct, m-a convins pe deplin de incorectitudinea concepţiei despre acel om: „Decât să cerşesc, prefer să pictez un tablouaş, deşi aş câştiga mult mai bine stând cu mâna întinsă. Dar niciodată nu mi-a plăcut să depind de alţii. Cât am fost în putere, m-am descurcat singur. Acum de ce aş face altfel?”. Ne-am urat reciproc multă sănătate - el mi-a urat o viaţă îndelungată şi fericită - şi am plecat de lângă el profund impresionat, cu sentimentul că am cunoscut un mare om. Mare nu prin măreţia faptelor sale, nu prin talentul artistic incontestabil, ci prin simplitatea concepţiei sale despre viaţă.
După un timp, amintindu-mi această întâmplare, am constatat că integritatea morală a bătrânului, decizia sa de a face faţă în mod onorabil şi frumos greutăţilor vieţii şi vârstei, constituie cel mai elocvent exemplu al respectului de sine. Însă importanţa acestei povestiri constă în faptul că, prin ceea ce mi-a spus, Haka m-a motivat să îmi dezvolt şi eu respectul de sine, să îmi dau seama cât de important este să respecţi şi să fii respectat.
De atunci, am avut de multe ori prilejul să constat că respectul nu depinde de starea socială a unui om, deoarece am întâlnit şi persoane situate în vârful ierarhiei sociale, care nu puneau deloc preţ pe această valoare.
Acel pictor bătrân reprezintă pentru mine întruparea respectului şi motivul pentru care am luat o decizie foarte importantă în viaţa mea.
(eseu participant la Cheia Succesului - 2008)
Dintre conceptele şi idealurile care mă motivează să păşesc înainte, să trăiesc şi să cer mai mult de la viaţă, am ales respectul ca valoare personală supremă. Respectul reprezintă ceea ce caut oriunde şi ceea ce ofer oricui merită cu adevărat.
Marele psiholog american Abraham Maslow susţine că toate necesităţile umane care stau la baza motivaţiei pot fi organizate într-o ierarhie, începând cu trebuinţele fizice - de aer, apă şi hrană. Apoi urmează alte patru niveluri superioare, ale trebuinţelor psihice - de securitate, dragoste, respect şi autorealizare. În viziunea sa, trebuinţele superioare sunt reale şi fac parte integrantă din natura noastră umană în aceeaşi măsură cu nevoia de hrană. Luând în considerare această perspectivă integratoare a respectului, poate fi justificată importanţa deosebită pe care o atribui acestei valori.
Deşi în general se consideră că motivaţia este variabilă şi temporară, depinzând de educaţie şi de setul de principii morale pe care şi l-a însuşit o persoană în urma experienţelor, afirmaţia următoare a lui Zig Ziglar constituie un puternic contra-argument: „Oamenii spun adesea că motivaţia nu durează. Ei bine, nici duşurile nu durează; de aceea amândouă se recomandă a fi practicate în fiecare zi”. Cu alte cuvinte, această afirmaţie amuzantă sugerează faptul că motivaţia trebuie să fie susţinută în permanenţă.
După o amplă analiză, am ajuns la concluzia că primul pas în acest demers de susţinere îl reprezintă intenţia. În spatele intenţiei stă motivaţia a ceea ce îmi doresc să obţin. Felul cum îţi propui determină ce realizezi. Totul începe cu o dorinţă arzătoare, incandescentă…
Dorinţa de a obţine respectul tuturor celor din jurul meu este un mobil care mă determină să îmi îmbunătăţesc abilităţile personale pentru a realiza lucruri şi fapte deosebite. De asemenea, respectul acordat semenilor construieşte relaţii sociale extrem de benefice pentru dezvoltarea personală şi profesională, atât pentru ei, cât şi pentru mine. Spunând o vorbă de încurajare şi de apreciere pot câştiga un prieten, pot salva o relaţie, pot descoperi potenţialul ascuns al celor ce şi-au pierdut încrederea în sine sau îmi pot îmbunătăţi stilul de viaţă. Reprezintă o modalitate de a gândi, de a vedea în ceilalţi calităţi şi de a le transmite aprecierea pentru ceea ce fac bine. Astfel pot comunica eficient, motivându-i corect pe interlocutorii mei şi determinându-i să aibă încredere în mine.
Prin respect, pot oferi oamenilor putere sufletească, în perspectiva motivării lor, iar ei îmi vor răspunde cu afecţiune sinceră. După cum spunea şi Napoleon Hill, „este perfect adevărat că te poţi dezvolta în mod optim ajutându-i pe alţii să se dezvolte”.
Respectul de sine este de asemenea un factor de susţinere a motivaţiei. Acesta generează o mai mare capacitate de adaptare la mediul extern variabil, fără riscul de a pierde din principiile fundamentale şi valorile de bază, atât de importante pentru succesul pe termen lung.
Însă lipsa acestei valori - sau desconsiderarea ei - poate duce la ceea ce adeseori numim haos. Principalul motiv pentru care această lipsă poate crea dezordine în dezvoltarea personală a unui individ îl reprezintă indiferenţa, un mare hoţ al motivaţiei umane şi chiar un mecanism de sabotare a succesului. Când nu se respectă anumite norme, apare indiferenţa faţă de acestea, aceasta transformându-se în cele din urmă în opoziţie, datorită apariţiei ideilor preconcepute.
Însă aceste aspecte conceptuale - care mă determină să trăiesc sub semnul respectului - derivă din experienţa personală de viaţă. Mai precis, reprezintă expresia integrităţii morale şi a curajului unui bătrân pictor…
L-am întâlnit pe bătrânul pictor Haka într-un cadru care îmi aduce aminte de romanul Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway. Un ilustru anonim care vindea picturi în miniatură, stând pe o bancă, în faţa mării. Poate că şi locul a făcut ca sentimentul respectului să ia amploare în sufletul meu.
Mi-a făcut semn să mă apropii de el şi m-a întrebat dacă vreau să cumpăr o pictură. „Îi pui o ramă şi să vezi ce frumos o să arate. Foarte ieftin, mai ales că am folosit şi materiale de calitate”, mi-a spus el, încercând să mă convingă să cumpăr. Am acceptat, cu gândul că îi fac o favoare. Înfăţişarea sa trăda o sărăcie lucie şi la prima vedere mi-a inspirat milă. Însă faptul care mi-a schimbat total părerea despre el şi, mai târziu, concepţia despre viaţă, a fost inspiraţia de a-l întreba câţi ani are. „Optzeci şi cinci”, mi-a răspuns foarte senin. M-am declarat impresionat de vârsta sa respectabilă. Şi răspunsul său simplu, direct, m-a convins pe deplin de incorectitudinea concepţiei despre acel om: „Decât să cerşesc, prefer să pictez un tablouaş, deşi aş câştiga mult mai bine stând cu mâna întinsă. Dar niciodată nu mi-a plăcut să depind de alţii. Cât am fost în putere, m-am descurcat singur. Acum de ce aş face altfel?”. Ne-am urat reciproc multă sănătate - el mi-a urat o viaţă îndelungată şi fericită - şi am plecat de lângă el profund impresionat, cu sentimentul că am cunoscut un mare om. Mare nu prin măreţia faptelor sale, nu prin talentul artistic incontestabil, ci prin simplitatea concepţiei sale despre viaţă.
După un timp, amintindu-mi această întâmplare, am constatat că integritatea morală a bătrânului, decizia sa de a face faţă în mod onorabil şi frumos greutăţilor vieţii şi vârstei, constituie cel mai elocvent exemplu al respectului de sine. Însă importanţa acestei povestiri constă în faptul că, prin ceea ce mi-a spus, Haka m-a motivat să îmi dezvolt şi eu respectul de sine, să îmi dau seama cât de important este să respecţi şi să fii respectat.
De atunci, am avut de multe ori prilejul să constat că respectul nu depinde de starea socială a unui om, deoarece am întâlnit şi persoane situate în vârful ierarhiei sociale, care nu puneau deloc preţ pe această valoare.
Acel pictor bătrân reprezintă pentru mine întruparea respectului şi motivul pentru care am luat o decizie foarte importantă în viaţa mea.
(eseu participant la Cheia Succesului - 2008)
