Noaptea

Noaptea, când luminile se sting şi glasurile amuţesc - pasiunile din timpul zilei mor, răpuse de o tainică pace a Universului. La adăpostul întunericului, omul intră în ceea ce pare a fi starea sa naturală, originară : singurătatea. Liniştea pe care o insuflă albul mat al lunii, nostalgia pe care o emană strălucirea îndepărtată a stelelor, răcoarea copacilor protectori şi complici ai marilor secrete ale iubirilor de pretutindeni - toate aceste simple elemente ale lumii noastre dintotdeauna – transformă spaţiul strâmt în care ne-am învăţat a îngrădi libertatea noastră într-un soi de veşnicie care durează câteva clipe. Durează câteva clipe să priveşti cerul, să observi lumina lunii, puzderia de stele, să inspiri aerul răcoros al nopţii, să auzi cum coroana impunătoare a unui copac secular foşneşte sublim, cu fiecare frunză a sa. Însă aceste clipe se întipăresc pe retina sufletului nostru, făcându-ne mai buni, mai frumoşi. De fiecare dată când pasiunile din timpul zilei ne copleşesc, fie că este vorba de iubiri neîmpărtăşite, orgolii rănite, dispute, controverse sau prejudecăţi, ar trebui să reînviem eternitatea acelor clipe nocturne, unice şi irepetabile. Fiecare om ar trebui să aibă propriile sale clipe nocturne, deoarece doar noaptea mai are puterea să desfiinţeze temporar gardurile pe care ni le construim în fiecare zi din greşeli, prejudecăţi, patimi.

***

„Libertatea nu este o iluzie. Ea este dincolo de gardurile pe care ni le facem noi.” (din filmul artistic „Instinct”, cu Anthony Hopkins)