A fi fericit într-o lume cenuşie

Tot încercăm să trăim în acord cu alţii, în acord cu lumea din jurul nostru, ne tot frământăm în legătură cu destinul nostru, cu scopul nostru, cu propria noastră cale… Fiecare îşi trăieşte viaţa în propriul său stil, mai bine, mai rău, foarte rău, dar totuşi fiecare are un traseu pe care şi-l stabileşte, mai mult sau mai puţin conştient. Este suma unor decizii cea care ne trimite într-o direcţie sau în alta. Observ din ce în ce mai multă tristeţe, din ce în ce mai multe probleme care apasă pe umerii celor ce parcurg traseul întortocheat al vieţii. Mă întreb de ce este nevoie de atâtea frământări, de atâta complexitate pentru a ne atinge gradul acela dorit de fericire? Şi mai ales nu înţeleg cum e posibil ca lăsându-te constrâns de normele sociale să atingi mulţumirea de sine? Cum este posibil să ajungi vreodată să fii împăcat cu tine însuţi dacă trebuie permanent să te subordonezi regulilor impuse de alţii? Principalul laţ care se strânge în jurul libertăţii de exprimare a omului este regula: „Ori te supui, ori mori de foame”. Cam în orice societate omul este nevoit să se integreze în sistem, să facă destule compromisuri pentru a-şi asigura existenţa materială. Cei mai mulţi se limitează numai la ea.
Unii îşi găsesc relativ repede şi uşor calea, mai ales atunci când au o bază destul de solidă de la care pot porni, îşi clădesc mulţumirea şi bunăstarea (materială sau nu) pe acea bază şi totul este în regulă. Dar atunci când porneşti de la zero, din orice punct de vedere, nu mai este atât de simplu. Automat apare balanţa pierderilor şi a câştigurilor, te gândeşti cât ai de câştigat din orice faci, cât ai de pierdut pentru fiecare decizie pe care o iei. Gândim prea mult, socotim prea mult, asta când nu tranşăm simplu situaţia şi scoatem doar profitul, indiferent de consecinţe…
E şi problema informaţiilor, cunoaştem din ce în ce mai multe… Oamenii au visat să cunoască mai mult încă de când au fost inventaţi de evoluţia asta alambicată. Dar uite că acum, când deja cunoaştem o grămadă de chestii, imaginăm o grămadă de conspiraţii, scriem tone de tratate şi de analize adânci şi isteţe, ei bine, acum suntem mult mai îngrijoraţi şi mai stresaţi. Informaţia îţi dă putere, dar aduce cu sine şi consecinţe. Cunoşti şi eşti responsabil pentru ce cunoşti, informaţia te condiţionează. Cu cât ştii mai multe lucruri, cu atât porţi mai mult povara întregii lumi. Începi să te frămânţi pentru toate dezastrele şi nedreptăţile lumii ăsteia, de la eliberarea unui criminal în serie până la problema încălzirii globale. Oamenii s-au învăţat să se implice foarte mult în viaţa socială, să îşi dea cu părerea, să fie judecători şi juraţi, iar asta îi ţine ocupaţi. Nu mai au timp să conştientizeze faptul că aveau un scop pe care şi-au propus să îl îndeplinească, că aveau nişte vise care le înfrumuseţau viaţa. Nu, numai mâzgă existenţială, numai materialism sec şi idealuri egoiste…
Ar trebui să privim mai des în interiorul nostru şi să mai lăsăm deoparte idealurile egoiste care ne fac să devenim nişte simple maşinării… Şi dacă nu ţi-am dat deloc de gândit, las-o baltă… Cică nu ăsta era scopul…