... de Maxwell Maltz
Despre gândirea pozitivă
„Gândirea pozitivă” funcţionează într-adevăr atunci când corespunde imaginii personale a individului. Ea practic nu poate „funcţiona” atunci când nu corespunde imaginii personale – până ce imaginea personală în sine nu a fost schimbată.
A fi de succes
Nimeni n-ar trebui să încerce să fie „un succes”, ci „de succes”. Încercarea de a fi „un succes”, adică dobândirea unui prestigiu înseamnă nevroze, frustrări şi nefericire. Încercarea de a fi „de succes” înseamnă nu numai o reuşită materială, ci şi satisfacţie, împlinire şi fericire.
Imaginea personală
Imaginea personală este părerea noastră despre „ce fel de persoană sunt”. Ea a fost creată din propriile noastre convingeri despre noi înşine.
Toate acţiunile dvs., sentimentele şi comportamentul – chiar şi capacităţile dvs. – sunt întotdeauna în concordanţă cu imaginea personală. Pe scurt, veţi acţiona „conform” persoanei pe care o concepeţi în ceea ce vă priveşte. Şi nu numai atât. Pur şi simplu nu puteţi acţiona altfel, în ciuda tuturor eforturilor conştiente şi a voinţei.
„Gândirea pozitivă” nu poate fi folosită în mod eficient ca un petic sau o cârjă ale aceleiaşi imagini personale. De fapt, este practic imposibil să te gândeşti la o anumită situaţie atâta vreme cât ai o părere negativă despre tine. Numeroase experienţe au demonstrat că atunci când părerea este schimbată, alte lucruri concordă cu noua părere de sine şi astfel totul este mai uşor de realizat fără stres.
Mecanismul creator
Trebuie să învăţaţi să aveţi încredere în mecanismul dumneavoastră creator. El îşi face treaba, aşa încât nu-l „blocaţi” devenind prea preocupat sau prea nerăbdător dacă va funcţiona sau nu sau încercând să-l forţaţi prea mult printr-un efort conştient. Trebuie să-l „lăsaţi” să funcţioneze şi nu să-l „faceţi” să funcţioneze. Această încredere este necesară pentru că mecanismul dumneavoastră creator operează sub nivelul conştientului şi nu aveţi cum să „ştiţi” de ce întâmplă privind de la suprafaţă. Mai mult, el operează în mod firesc spontan, conform nevoilor prezente. De aceea nu aveţi nici o garanţie anterioară. El funcţionează pe măsură ce acţionaţi şi când îi daţi o comandă pe care să o îndeplinească. Nu trebuie să aşteptaţi să acţioneze doar atunci când aveţi o dovadă, trebuie să o faceţi ca şi cum ea ar exista, pentru că va apărea. Sau, cum spunea Emerson: „Faceţi lucruri şi veţi avea puterea.”
Sistemul dumneavoastră nervos nu distinge diferenţa dintre o experienţă imaginată şi una „reală”. În ambele cazuri, el reacţionează automat la informaţia pe care i-o transmiteţi din creier. Sistemul dumneavoastră nervos reacţionează conform cu ceea ce „dumneavoastră” gândiţi sau vă imaginaţi că este adevărat.
Dacă ideile şi imaginile noastre mentale care ne privesc în mod direct sunt distorsionate şi nerealiste, atunci reacţia noastră la ceea ce ne înconjoară va fi de asemenea una inadecvată.
Eşecul
În interior, indiferent cum aţi fi şi cât de rataţi v-aţi socoti, există capacitatea şi puterea să faceţi ceea ce este necesar pentru a fi fericit şi a reuşi în viaţă. Chiar şi acum în dumneavoastră există puterea interioară de a face lucruri la care nici n-aţi visat niciodată. Această putere devine posibilă de îndată ce vă schimbaţi convingerile. De îndată ce puteţi, dehipnotizaţi-vă de idei de genul „nu pot”, „nu sunt în stare”, „nu merit” şi alte idei limitative.
Despre inferioritate
Nu cunoaşterea ne face propriu-zis inferiori şi nici nu ne dă un complex de inferioritate, aşa cum nu intervine asupra existenţei noastre. Toate acestea sunt însă produse de sentimentul de inferioritate.
Acest sentiment de inferioritate apare dintr-un singur motiv. Ne judecăm şi ne comparăm nu cu cei „asemenea nouă”, ci conform altor „norme”. Când facem asta, fără excepţie ieşim pe locul doi. Dar pentru că gândim şi credem şi ne asumăm că ar trebui să ne comparăm cu „normele” altora, ne simţim nefericiţi, de mâna a doua şi ajungem la concluzia că ceva nu e în regulă cu noi.
Nu există oameni obişnuiţi!
Abraham Lincoln spunea cândva: „Dumnezeu trebuie că i-a iubit foarte mult pe oamenii obişnuiţi şi de asta a făcut atât de mulţi.” Se înşela. Nu există „oameni obişnuiţi” – standard, de rând, tipare comune. Ar fi fost mai aproape de adevăr dacă ar fi spus: „Dumnezeu trebuie să-i fi iubit foarte mult pe oamenii neobişnuiţi şi de asta a făcut atât de mulţi.”
Despre fericire
Se pare că în gândirea noastră populară despre fericire adesea am pus carul înaintea boilor. „Fii bun”, spunem noi, „şi vei fi fericit”. „Voi fi fericit dacă voi reuşi în viaţă şi voi fi sănătos”, ne spunem noi. „Fii bun şi iubitor cu ceilalţi şi vei fi fericit”. Am fi mai aproape de adevăr dacă am spune: „Fii fericit şi te vei simţi mai bine, mai sănătos, vei reuşi în viaţă şi vei fi mai înţelegător cu ceilalţi”.
Fericirea nu este ceva care se câştigă sau este meritată. Fericirea nu este o chestiune morală, aşa cum nu este nici circulaţia sângelui; amândouă sunt necesare pentru a te simţi sănătos şi bine, fericirea este pur şi simplu „o stare de spirit în care gândim plăcut în majoritatea timpului”.
Fericirea este un obicei mintal, o abordare mentală şi dacă nu este dobândit acest obicei şi exersat în prezent, practic el nu este experimentat. NU poarte rămâne doar legată de rezolvarea problemelor exterioare. Când o problemă este rezolvată, o alta apare şi îi ia locul. Viaţa este o serie nesfârşită de probleme. Dacă vrei să fii fericit trebuie să fii fericit pur şi simplu – punct! Şi să nu fii fericit „pentru că”.
Despre iertare
„Pot ierta, dar nu pot uit”. Este doar un fel de a spune „nu voi ierta”. Aşa spunea Henry Ward Beecher. „Iertarea ar trebui să fie ca un bileţel pe care îl rupi în două şi îi dai foc ca să nu mai poată fi folosit împotriva nimănui, niciodată”.
Trebuie să pricepem un lucru atunci când practicăm iertarea: de fapt noi greşim atunci când urâm pe cineva pentru greşelile sale, sau îl condamnăm, sau îl clasificăm drept un anumit tip de persoană, confundând persoana cu respectivul său comportament; tot aşa este şi atunci când impunem mintal o datorie pe care celălalt trebuie să o „plătească” înainte ca noi să ne demonstrăm generozitatea sau acceptul afectiv.
„Încăperea fără tensiuni”
Sufletul şi sistemul dumneavoastră nervos au nevoie de o cameră de odihnă, de recuperare, de protecţie, aşa cum trupul are nevoie de o casă reală, pentru aceleaşi motive. Încăperea liniştită mentală oferă sistemului dumneavoastră nervos o mică vacanţă zilnică. În momentul în care vă luaţi un „concediu” mintal, lumea îndatoririlor de zi cu zi, a răspunderilor, a hotărârilor şi a tensiunilor dispare, „scăpaţi de ea”, retrăgându-vă mintal în „încăperea fără tensiuni”.
Nu uitaţi, sistemul dumneavoastră nervos nu distinge între experienţele reale şi cele viu imaginate.
Sentimentul învingătorului
„Sentimentul învingătorului” în sine nu este o cauă a acţionării în direcţia succesului, ci mai curând un semn sau un simptom că ne îndreptăm spre succes. Este mai degrabă ca un termometru care nu produce căldură în cameră, ci o măsoară. Putem folosi acest termometru cât se poate de practic. Nu uitaţi: când trăiţi sentimentul învingătorului, mecanismul interior este setat pentru succes.
Efectul Placebo
Ideea că placebo ar fi doar „o formă de autosugestie” nu explică de fapt nimic. Concluzia mult mai logică ar fi că, luând acest „medicament”, se trezeşte un orizont de aşteptare, creându-se o imagine a scopului care devine vindecarea, mecanismul creator funcţionând alături de propriul mecanism de vindecare al trupului pentru atingerea obiectivului.
Există cel puţin două căi de autosugestie în privinţa îmbătrânirii. Aşteptându-ne să „îmbătrânim” la o anumită vârstă, putem determina inconştient imaginea unui scop negativ, pe care urmează să îl îndeplinească mecanismul nostru creator. Aşteptându-ne să „îmbătrânim” şi temându-ne de consecinţe, fără să ne dăm seama chiar o şi facem. Începem să ne încetinim activităţile fizice şi mentale. Încetăm să practicăm orice activitate fizică serioasă şi începem să ne pierdem flexibilitatea încheieturilor. Lipsa exerciţiului fizic duce la contractarea capilarelor şi la dispariţia lor, iar cantitatea de sânge care circulă prin ţesuturile noastre este drastic redusă.
NU VĂ LIMITAŢI VIAŢA!
Eu cred că viaţa în sine se poate adapta. Ea nu este un scop în sine, ci mijlocul pentru a atinge un scop. Viaţa este unul dintre „mijloacele” pe care avem privilegiul să le folosim în diverse feluri pentru a atinge scopuri importante.
Eu cred că există O VIAŢĂ, o resursă, dar că această VIAŢĂ are multe modalităţi de exprimare şi se poate manifesta divers. Dacă vrem „Să obţinem mai multă viaţă de la viaţă” nu trebuie să ne limităm canalele prin care Viaţa poate ajunge la noi. Trebuie s-o acceptăm, fie că vine sub formă de ştiinţă, religie, psihologie sau orice altceva.
Un alt canal important îl reprezintă oamenii. Să nu le refuzăm ajutorul, fericirea şi bucuria pe care ne-o pot aduce sau pe care le-o putem aduce. Să nu fim prea orgolioşi refuzându-le sprijinul sau prea fără suflet nedându-le ajutor. Să nu spunem că e ceva „necurat” numai pentru că darul pe care îl primim s-ar putea să nu corespundă prejudecăţilor noastre şi ideilor referitoare la importanţa pe care ne-o acordăm.
Cea mai bună imagine personală de sine dintre toate
Să nu ne limităm acceptarea Vieţii prin sentimente de neîmplinire, de nerecunoaştere a propriei valori. Dumnezeu ne-a dat iertarea şi liniştea sufletească şi fericirea care derivă din acceptarea de sine. E ca şi cum am aduce o insultă Creatorului atunci când întoarcem spatele acestor daruri sau când spunem că omul – creaţia Sa este „necurată”, că nu are valoare, importanţă sau calităţi. Cea mai realistă şi adecvată imagine personală dintre toate ar fi să ne concepem drept „imagine făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. „Nu se poate ca având credinţa, profundă şi sinceră, cu toată convingerea, că sunteţi imaginea lui Dumnezeu, să nu primiţi o nouă sursă de încredere şi putere”, spunea Dr. Frank G. Slaughter.
Toate aceste idei vă vor ajuta să obţineţi mai multă viaţă de la Viaţă.
Despre gândirea pozitivă
„Gândirea pozitivă” funcţionează într-adevăr atunci când corespunde imaginii personale a individului. Ea practic nu poate „funcţiona” atunci când nu corespunde imaginii personale – până ce imaginea personală în sine nu a fost schimbată.
A fi de succes
Nimeni n-ar trebui să încerce să fie „un succes”, ci „de succes”. Încercarea de a fi „un succes”, adică dobândirea unui prestigiu înseamnă nevroze, frustrări şi nefericire. Încercarea de a fi „de succes” înseamnă nu numai o reuşită materială, ci şi satisfacţie, împlinire şi fericire.
Imaginea personală
Imaginea personală este părerea noastră despre „ce fel de persoană sunt”. Ea a fost creată din propriile noastre convingeri despre noi înşine.
Toate acţiunile dvs., sentimentele şi comportamentul – chiar şi capacităţile dvs. – sunt întotdeauna în concordanţă cu imaginea personală. Pe scurt, veţi acţiona „conform” persoanei pe care o concepeţi în ceea ce vă priveşte. Şi nu numai atât. Pur şi simplu nu puteţi acţiona altfel, în ciuda tuturor eforturilor conştiente şi a voinţei.
„Gândirea pozitivă” nu poate fi folosită în mod eficient ca un petic sau o cârjă ale aceleiaşi imagini personale. De fapt, este practic imposibil să te gândeşti la o anumită situaţie atâta vreme cât ai o părere negativă despre tine. Numeroase experienţe au demonstrat că atunci când părerea este schimbată, alte lucruri concordă cu noua părere de sine şi astfel totul este mai uşor de realizat fără stres.
Mecanismul creator
Trebuie să învăţaţi să aveţi încredere în mecanismul dumneavoastră creator. El îşi face treaba, aşa încât nu-l „blocaţi” devenind prea preocupat sau prea nerăbdător dacă va funcţiona sau nu sau încercând să-l forţaţi prea mult printr-un efort conştient. Trebuie să-l „lăsaţi” să funcţioneze şi nu să-l „faceţi” să funcţioneze. Această încredere este necesară pentru că mecanismul dumneavoastră creator operează sub nivelul conştientului şi nu aveţi cum să „ştiţi” de ce întâmplă privind de la suprafaţă. Mai mult, el operează în mod firesc spontan, conform nevoilor prezente. De aceea nu aveţi nici o garanţie anterioară. El funcţionează pe măsură ce acţionaţi şi când îi daţi o comandă pe care să o îndeplinească. Nu trebuie să aşteptaţi să acţioneze doar atunci când aveţi o dovadă, trebuie să o faceţi ca şi cum ea ar exista, pentru că va apărea. Sau, cum spunea Emerson: „Faceţi lucruri şi veţi avea puterea.”
Sistemul dumneavoastră nervos nu distinge diferenţa dintre o experienţă imaginată şi una „reală”. În ambele cazuri, el reacţionează automat la informaţia pe care i-o transmiteţi din creier. Sistemul dumneavoastră nervos reacţionează conform cu ceea ce „dumneavoastră” gândiţi sau vă imaginaţi că este adevărat.
Dacă ideile şi imaginile noastre mentale care ne privesc în mod direct sunt distorsionate şi nerealiste, atunci reacţia noastră la ceea ce ne înconjoară va fi de asemenea una inadecvată.
Eşecul
În interior, indiferent cum aţi fi şi cât de rataţi v-aţi socoti, există capacitatea şi puterea să faceţi ceea ce este necesar pentru a fi fericit şi a reuşi în viaţă. Chiar şi acum în dumneavoastră există puterea interioară de a face lucruri la care nici n-aţi visat niciodată. Această putere devine posibilă de îndată ce vă schimbaţi convingerile. De îndată ce puteţi, dehipnotizaţi-vă de idei de genul „nu pot”, „nu sunt în stare”, „nu merit” şi alte idei limitative.
Despre inferioritate
Nu cunoaşterea ne face propriu-zis inferiori şi nici nu ne dă un complex de inferioritate, aşa cum nu intervine asupra existenţei noastre. Toate acestea sunt însă produse de sentimentul de inferioritate.
Acest sentiment de inferioritate apare dintr-un singur motiv. Ne judecăm şi ne comparăm nu cu cei „asemenea nouă”, ci conform altor „norme”. Când facem asta, fără excepţie ieşim pe locul doi. Dar pentru că gândim şi credem şi ne asumăm că ar trebui să ne comparăm cu „normele” altora, ne simţim nefericiţi, de mâna a doua şi ajungem la concluzia că ceva nu e în regulă cu noi.
Nu există oameni obişnuiţi!
Abraham Lincoln spunea cândva: „Dumnezeu trebuie că i-a iubit foarte mult pe oamenii obişnuiţi şi de asta a făcut atât de mulţi.” Se înşela. Nu există „oameni obişnuiţi” – standard, de rând, tipare comune. Ar fi fost mai aproape de adevăr dacă ar fi spus: „Dumnezeu trebuie să-i fi iubit foarte mult pe oamenii neobişnuiţi şi de asta a făcut atât de mulţi.”
Despre fericire
Se pare că în gândirea noastră populară despre fericire adesea am pus carul înaintea boilor. „Fii bun”, spunem noi, „şi vei fi fericit”. „Voi fi fericit dacă voi reuşi în viaţă şi voi fi sănătos”, ne spunem noi. „Fii bun şi iubitor cu ceilalţi şi vei fi fericit”. Am fi mai aproape de adevăr dacă am spune: „Fii fericit şi te vei simţi mai bine, mai sănătos, vei reuşi în viaţă şi vei fi mai înţelegător cu ceilalţi”.
Fericirea nu este ceva care se câştigă sau este meritată. Fericirea nu este o chestiune morală, aşa cum nu este nici circulaţia sângelui; amândouă sunt necesare pentru a te simţi sănătos şi bine, fericirea este pur şi simplu „o stare de spirit în care gândim plăcut în majoritatea timpului”.
Fericirea este un obicei mintal, o abordare mentală şi dacă nu este dobândit acest obicei şi exersat în prezent, practic el nu este experimentat. NU poarte rămâne doar legată de rezolvarea problemelor exterioare. Când o problemă este rezolvată, o alta apare şi îi ia locul. Viaţa este o serie nesfârşită de probleme. Dacă vrei să fii fericit trebuie să fii fericit pur şi simplu – punct! Şi să nu fii fericit „pentru că”.
Despre iertare
„Pot ierta, dar nu pot uit”. Este doar un fel de a spune „nu voi ierta”. Aşa spunea Henry Ward Beecher. „Iertarea ar trebui să fie ca un bileţel pe care îl rupi în două şi îi dai foc ca să nu mai poată fi folosit împotriva nimănui, niciodată”.
Trebuie să pricepem un lucru atunci când practicăm iertarea: de fapt noi greşim atunci când urâm pe cineva pentru greşelile sale, sau îl condamnăm, sau îl clasificăm drept un anumit tip de persoană, confundând persoana cu respectivul său comportament; tot aşa este şi atunci când impunem mintal o datorie pe care celălalt trebuie să o „plătească” înainte ca noi să ne demonstrăm generozitatea sau acceptul afectiv.
„Încăperea fără tensiuni”
Sufletul şi sistemul dumneavoastră nervos au nevoie de o cameră de odihnă, de recuperare, de protecţie, aşa cum trupul are nevoie de o casă reală, pentru aceleaşi motive. Încăperea liniştită mentală oferă sistemului dumneavoastră nervos o mică vacanţă zilnică. În momentul în care vă luaţi un „concediu” mintal, lumea îndatoririlor de zi cu zi, a răspunderilor, a hotărârilor şi a tensiunilor dispare, „scăpaţi de ea”, retrăgându-vă mintal în „încăperea fără tensiuni”.
Nu uitaţi, sistemul dumneavoastră nervos nu distinge între experienţele reale şi cele viu imaginate.
Sentimentul învingătorului
„Sentimentul învingătorului” în sine nu este o cauă a acţionării în direcţia succesului, ci mai curând un semn sau un simptom că ne îndreptăm spre succes. Este mai degrabă ca un termometru care nu produce căldură în cameră, ci o măsoară. Putem folosi acest termometru cât se poate de practic. Nu uitaţi: când trăiţi sentimentul învingătorului, mecanismul interior este setat pentru succes.
Efectul Placebo
Ideea că placebo ar fi doar „o formă de autosugestie” nu explică de fapt nimic. Concluzia mult mai logică ar fi că, luând acest „medicament”, se trezeşte un orizont de aşteptare, creându-se o imagine a scopului care devine vindecarea, mecanismul creator funcţionând alături de propriul mecanism de vindecare al trupului pentru atingerea obiectivului.
Există cel puţin două căi de autosugestie în privinţa îmbătrânirii. Aşteptându-ne să „îmbătrânim” la o anumită vârstă, putem determina inconştient imaginea unui scop negativ, pe care urmează să îl îndeplinească mecanismul nostru creator. Aşteptându-ne să „îmbătrânim” şi temându-ne de consecinţe, fără să ne dăm seama chiar o şi facem. Începem să ne încetinim activităţile fizice şi mentale. Încetăm să practicăm orice activitate fizică serioasă şi începem să ne pierdem flexibilitatea încheieturilor. Lipsa exerciţiului fizic duce la contractarea capilarelor şi la dispariţia lor, iar cantitatea de sânge care circulă prin ţesuturile noastre este drastic redusă.
NU VĂ LIMITAŢI VIAŢA!
Eu cred că viaţa în sine se poate adapta. Ea nu este un scop în sine, ci mijlocul pentru a atinge un scop. Viaţa este unul dintre „mijloacele” pe care avem privilegiul să le folosim în diverse feluri pentru a atinge scopuri importante.
Eu cred că există O VIAŢĂ, o resursă, dar că această VIAŢĂ are multe modalităţi de exprimare şi se poate manifesta divers. Dacă vrem „Să obţinem mai multă viaţă de la viaţă” nu trebuie să ne limităm canalele prin care Viaţa poate ajunge la noi. Trebuie s-o acceptăm, fie că vine sub formă de ştiinţă, religie, psihologie sau orice altceva.
Un alt canal important îl reprezintă oamenii. Să nu le refuzăm ajutorul, fericirea şi bucuria pe care ne-o pot aduce sau pe care le-o putem aduce. Să nu fim prea orgolioşi refuzându-le sprijinul sau prea fără suflet nedându-le ajutor. Să nu spunem că e ceva „necurat” numai pentru că darul pe care îl primim s-ar putea să nu corespundă prejudecăţilor noastre şi ideilor referitoare la importanţa pe care ne-o acordăm.
Cea mai bună imagine personală de sine dintre toate
Să nu ne limităm acceptarea Vieţii prin sentimente de neîmplinire, de nerecunoaştere a propriei valori. Dumnezeu ne-a dat iertarea şi liniştea sufletească şi fericirea care derivă din acceptarea de sine. E ca şi cum am aduce o insultă Creatorului atunci când întoarcem spatele acestor daruri sau când spunem că omul – creaţia Sa este „necurată”, că nu are valoare, importanţă sau calităţi. Cea mai realistă şi adecvată imagine personală dintre toate ar fi să ne concepem drept „imagine făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. „Nu se poate ca având credinţa, profundă şi sinceră, cu toată convingerea, că sunteţi imaginea lui Dumnezeu, să nu primiţi o nouă sursă de încredere şi putere”, spunea Dr. Frank G. Slaughter.
Toate aceste idei vă vor ajuta să obţineţi mai multă viaţă de la Viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu