Avem capacitatea de a acumula doar o mică părticică din imensa cultură a umanităţii, din colosala cantitate de informaţii care există în prezent şi care continuă să crească. Suntem sau ne credem limitaţi.
Este un fapt pe care îl conştientizează fiecare dintre noi. Ne-am resemnat oarecum cu acest lucru şi încercăm doar să acumulăm cât mai multe informaţii. Muzică, literatură, biologie, acupunctură, geologie, natură, sexologie, antreprenoriat, filatelie, simt că îmi ia creierul foc! Acumulăm informaţii necontenit. Însă întrebarea mea esenţială este: Oare nu ar fi mai bine să ne concentrăm asupra lucrurilor care CONTEAZĂ? Chiar toate informaţiile pe care ni le însuşim sunt folositoare pentru noi, ajutându-ne să trăim mai bine, să fim mai buni şi mai fericiţi, mai calmi şi mai iubitori? Să atingem succesul?
Societatea în care trăim ne împinge spre saturarea informaţională, ne oferă din toate câte un pic mai mult decât ne trebuie. Consider că efortul de a acumula numai informaţiile care contează pentru noi va da rezultate mult mai bune decât încercarea disperată de a înghiţi nu unul, ci o sută de elefanţi informaţionali, concepte nasoale şi greoaie pe care nici nu le înţelegem, nici nu le folosim. Câţi dintre noi vor fi nevoiţi să apeleze la cunoştinţele vaste şi mărunte dobândite în şcoală, în contextul în care nici cunoştinţele dobândite în facultate nu le utilizează?
Lumea e în continuă remodelare şi schimbare, avem oare TIMP de pierdut cu informaţii NEESENŢIALE? Oare nu e mai bine să acumulăm cunoştinţe despre noi înşine, despre cum putem fi mai buni, mai ambiţioşi, mai eficienţi, cum putem atinge succesul indiferent de domeniul în care activăm?
De fapt, ce zic eu… Oamenii de succes, deloc puţini la număr au un număr mai mare sau mai mic de idei şi direcţii de informare fixe. Pe acestea îşi bazează toate activităţile, toate informaţiile pe care le caută şi le reţin sunt cele care corespund ideilor şi direcţiilor stabilite. ÎNSĂ, aceşti oameni ştiu bine ce vor, îşi cunosc foarte bine propria persoană, ce vor, ce au, ce sunt. De aceea le este uşor să îşi îmbunătăţească viaţa, şi chiar să îi ajute şi pe alţii să depăşească problemele.
Exemple concludente sunt extrem de multe, eu voi da doar două: Napoleon Hill, Tony Robbins şi Peter Colwell. Mai mult sau mai puţin cunoscuţi în lume, aceşti oameni au descoperit metode de a trăi mai bine şi mai eficient, şi au făcut (ultimii doi FAC şi în prezent) eforturi de a îi învăţa şi pe alţii aceste metode.
Pe Napoleon Hill îl puteţi vedea aici, vorbind despre faptul că "orice poţi gândi, poţi şi înfăptui":
Apoi, discursul lui Anthony Robbins în cadrul conferinţei anuale T.E.D., despre motivaţie:
Peter Colwell nu e la fel de celebru ca şi primii doi, însă ideile sale sunt "aur" pentru motivaţie şi succes. Le puteţi găsi la www.petercolwell.com.
Alegeţi să acumulaţi informaţiile care vă fac viaţa mai bună, mai frumoasă, mai eficientă, mai plină de sens!
2 comentarii:
Omul este limitat sa memoreze in mod constient, dar in mod inconstient noi acumulam toate informatiile cu care ne confruntam. Stai fara griji ca este posibil ca totul sa-ti fie de folos in viata. Nu stii chiar totul, de exemplu tu nu stii ce se intampla acum in orasul New York in apartamentul 141 etc etc. Deci cantitatea de informatii nu este atat de mare. Plus ca omul este capabil de multe dar din pacate nu stie ce poate cu adevarat.
Potentialul uman este nelimitat, depinde de noi sa acceptam acest lucru. Eu observ cat de multe informatii sunt cand incep sa ma documentez despre un subiect, si gasesc vreo 30 de carti interesante. Imi dau seama ca nu am timp sa le citesc deoarece scoala ma obliga sa invat niste lucruri care nu au nici un folos pentru viata mea si pe care le pot invata in viitor atunci cand chiar voi avea nevoie, nu e necesar sa le stiu inca de pe acum. Deh, opinii variate.
Trimiteți un comentariu